Europarlamentari

Corneliu Vadim Tudor (n. 28 noiembrie 1949, Bucureşti) este un om politic, jurnalist, scriitor și fondator al Partidului România Mare, iar începând din 2009 membru al Parlamentului European.

Carieră politică


Corneliu Vadim Tudor înfiinţează în 1991 Partidul România Mare, partid cu orientare naţionalistă, al cărui preşedinte este şi în prezent. Din 1992 este senator ales şi secretar al Biroului Permanent al Senatului. În noiembrie 1996 a candidat la Preşedinţia României, şi s-a clasat al 5-lea din 16 candidaţi. În 2000 a candidat din nou pentru funcţia de preşedinte al României, ajungând în turul 2 unde a obţinut 33,17% din voturi.

În perioada legislaturii 2000 – 2004 devine membru al Comisiei senatoriale de Politică Externă şi preşedinte al Grupului Parlamentar de Prietenie România – Italia. Din ianuarie 2001 pînă în decembrie 2002 este membru al Delegaţiei Permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg.

În cadrul legislaturii 2004-2008 este senator, vicepreşedinte al Senatului şi membru în Comisia de apărare, ordine publică, siguranţă naţională a Senatului, iar în data de 7 iulie 2009, Corneliu Vadim Tudor a fost ales membru al Parlamentului European.